Libertatea generației G

Nu atât de proști

Posted by EvaFirst on 2024-12-18 Societate

Cei care l-ar vota din nou, și mai cu sete, pe cg nu sunt chiar atât de proști. Nu atât de proști încât să creadă că cg le va da motorină cu 1 leu/litru (de ce nu 0 lei, ca banii lui de campanie?), case gratis, mâncare și băutură înmulțite ca pâinile și peștii Sfintei Scripturi, companii străine naționalizate și pace, multă pace, cum zice Mesia cu Macete.

Nu-i interesează dacă cg e fascist sau kaghebist sau prepusul sau chiar prepuțul lui Iisus (nu zbierați, Hristos a fost circumcis, potrivit Bibliei). Însă liota de legionari, mercenari, cuțitari, interlopi din jurul lui e ok sau oh (ocien harașo), pentru că le dă speranțe.

Aseară, prepuțul lui Iisus i-a amenințat pe membrii CCR că vor face ani grei de pușcărie. Bunînțeles, dacă ajunge el președinte. Păi, dacă asta îi așteaptă pe judecătorii constituționali, vă dați seama ce ar urma pentru simplii cetățeni care nu sunt de acord cu „doctrina” lui și nu-l înghit pe cg?

Ce vor votanții lui cg e libertatea – nu libertatea pentru care și-au dat viața sute de tineri în decembrie 1989, ci libertatea să poată face „dușmanilor poporului” ce le-au făcut, sub supervizare rusească, niște români altor români în „obsedantul deceniu” 1945-1955. Arestări noaptea, pe bază de liste negre, bătăi, temniță, canal. Sau, măcar ca Sturm Abteilung, Cămășile Brune, să-i poată călca în picioare pe stradă fără să-i oprească nimeni. Sau, măcar ca tinerii fanatizați din Gărzile Roșii ale lui Mao, să spargă capete de oameni și de statui într-o Revoluție Culturală a Marelui Aberator cg. Și să se simtă ei adevărații „intelighenți”, aidoma semisfertodoctului cg.

Generația care s-a născut și a crescut cu internetul și telefoanele mobile la cap e numită generația Z. În gen. Z s-a dezvoltat o subcategorie care poate fi denumită generația J. Cu J de la Joker. Vedeți „Jokerul” din 2019, filmul nebuniei cool în masă, îndreptată cu violență extremă împotriva instituțiilor statului, vedeți-l și pe cel de anul ăsta, „Folie à deux”, „Demență în doi”, și o să înțelegeți ce spun. Dar să ne ferim de americăneală, ca de scutul de la Deveselu – în România ei ar trebui să aibă onoarea de a se numi generația G.


Cristian Tudor Popescu
Preluare Facebook
https://www.facebook.com/share/15X1s7LTZm/

*

21904 vizite

Comenteaza




Citeste si

Ți-aș fura un colț de suflet

Într-o lume de-amăgiri


Citeste si

Ardei umpluți

Un adevărat deliciu


Citeste si

Cioclii apocalipsei

Zornăiți în pungi arginții


Citeste si

Chatbotul ChatGPT

Între util și problematic


Citeste si

Ochii unei femei

Să nu vezi tot ce văd


Citeste si

Înapoi, spre viață

Singur


Citeste si

Lăsați-vă copiii să dea de greu

Învățând din propriile greșeli


Citeste si

Unele femei

Femeia puternică