Plouase atât de tare că totul în jur era înecat în ape.
Tu erai într-un colț de stradă, într-o stație de autobuz, udată până la piele. Din părul tău cădeau picuri mari de apă ca niște diamante, iar cămașa alb-lipită îți lăsa la vedere sânii înfrigurați. Deși eram foarte surprins că te vedeam acolo, nu te-am întrebat de ce erai în acel loc... Eram cu adevărat surprins. Nu mă mai așteptam să te reîntâlnesc vreodată.
Văzându-te așa udă m-am gândit să fac cumva să te adăpostesc. Ai zâmbit foarte vesel când m-ai văzut lângă tine. M-ai urmat la mașină și destul de repede am ajuns la mine acasă.
În așteptarea opririi ploii, ți-am făcut un ceai. Tu ai mers într-o altă cameră, ca să te schimbi de hainele ude. Ai revenit în picioarele goale, îmbrăcată într-o altă cămașă albă, largă, mult prea mare pentru măsura ta. Când m-am întors cu ceaiul către tine, ți-ai lăsat cămașa să alunece ușor, să-ți dezgolească umerii albi, lăsându-ți sânii jucăuși a invitație la dragoste. Șuvițe negre din părul tău încă ud îți desenau umbre pe obrajii albi. Erai ireal de albă...
Ai sorbit puțin din ceaiul ce mirosea a zmeură, apoi m-ai sărutat. Simțeam căldura buzelor tale și aroma de zmeură. Degetele tale încă reci au pornit un joc prin părul meu.
Eu nu te-am atins. Credeam că visez și că dacă aș fi făcut-o, visul s-ar fi destrămat...
Tu m-ai ocolit de două ori apoi m-ai cuprins prin spate cu brațele și ți-ai lipit fața de spatele meu.
- Aici ne vom întâlni mereu. Aici voi fi numai a ta.
Ai oftat adânc și m-ai eliberat din strânsoarea mâinilor. M-am întors către tine ca să te sărut, dar...
Pe jos rămăsese doar cămașa albă, prea mare pentru tine. Și ploaia...
Ploaia continua să cadă.
Vis.
*
20163 vizite