Am obosit, părinte! Mi-e îngerul bătrân,
În gândul meu fierbinte încerc să mă adun,
Mă doare și genunchiul și sufletu-i rănit,
Îl simt cum sângerează în Raiul tău sfințit.
M-auzi? În liniști aspre când sunt doar eu cu rele,
Mă rog să-mi simți smintirea trăind printre himere.
Am obosit, părinte! Îmi cade arma greu
Și hainele mi-s pline de tot ce nu-i al meu.
În piept îmi bate aprig o inimă tăciune
Ce arde printre lacrimi sperând într-o minune.
Pe umeri nu-mi stau aripi, mă lupt să le câștig,
Sunt doar uitări păgâne ce-n luptă mă ating.
Și nu le pot întoarce și nu le pot zdrobi
C-am obosit, părinte, tot așteptând să vii.
Să-ți cer din nou iertare?!? Mi-e teamă că m-auzi
Și-ncepi a mă socoate și-mi pui din nou dobânzi.
Am obosit, părinte! Mă simt ca Prometeu
Ce fur din tolba vieții și-s hăituit mereu.
Ce drum mi-ai pus-nainte, ce țintă-i de atins
Lăsându-mă cuminte și pe jumate-nvins?
Andreea CRISTEA,
https://www.facebook.com/andreea.cristea.5682
*
23484 vizite