Pe 14 februarie 1990, sonda Voyager 1, în timp ce se afla la peste 6 miliarde de kilometri de Pământ și înainte de a-și lua cu siguranță rămas bun de la sistemul solar, face o poză memorabilă și mișcătoare. Vedem un punct albastru palid, micuț, care trece aproape neobservat: acesta este Pământul nostru!
Despre această fotografie Carl Sagan a scris un monolog care va rămâne pentru totdeauna gravat în istoria spațiului:
Uită-te la acel punct. Este aici. Aceasta este casa noastră. Suntem noi. Deasupra tuturor celor pe care îi iubești, toți cei pe care îi cunoști, toți cei pe care i-ai auzit vreodată, toate ființele umane care au trăit vreodată. Suma bucuriilor și suferinței noastre.
Mii de religii, ideologii și doctrine economice pline de certitudine. Toți vânătorii și culegătorii, toți eroii și lașii, toți creatorii și distrugătorii de civilizație. Toți regii și țăranii, toate cuplurile tinere iubitoare, toți tații, mamele, copiii plini de speranță, inventatorii și exploratorii. Toți moraliștii, toți politicienii corupți, toate superstarurile, toate ghidurile supreme, toți sfinții și păcătoșii din istoria neamului nostru au trăit aici... Pe acest bob de praf suspendat pe o rază de soare.
Pământul este o scenă mică în imensa arenă cosmică. Gândește-te la râurile de sânge vărsate de toți acești generali și împărați pentru ca, agitat de triumf și glorie, să poată deveni stăpânii temporari ai unei fracțiuni... dintr-un punct.
Gândește-te la cruzimile care nu se termină niciodată provocate de localnici într-un colț al acestui pixel, localnici, aproape diferiți de alt colț. Cum se chinuie să se înțeleagă, cât de repede sunt să se omoare între ei, cât de ferventă este ura lor. Posturile noastre, așa-numita noastră importanță, iluzia că avem o poziție privilegiată în univers, sunt puse în perspectivă de acest punct palid de lumină.
Planeta noastră este praf izolat, învăluită în marea noapte cosmică. În întunericul nostru, în toată această imensitate, nu există niciun indiciu că ajutorul va veni din altă parte, pentru a ne salva de noi înșine. Pământul este până acum singura lume cunoscută care adăpostește viața.
Nu există altundeva, cel puțin în viitorul apropiat, unde specia noastră ar putea migra. În vizită, da. Stabilirea, nu încă. Fie ca va place sau nu, deocamdată, ne regăsim pe Pământ.
Se spune că astronomia inspiră umilință și construiește caracter. S-ar putea să nu existe o manifestare mai bună a vanității umane decât această imagine îndepărtată.
Pentru mine, subliniază responsabilitatea noastră de a coexista mai frățește unii cu alții, și de a păstra și prețui punctul albastru pal, singura casă pe care am cunoscut-o vreodată...
Carl Sagan, punct albastru pal, 1994
*
936 vizite