Nu știu cum, de la o vreme,
Tot aud un ciocănit.
Cineva bate la ușă
Și mă duc ca să-i deschid.
Dar mirare și uimire
Când eu ușa am deschis,
Nu e nimeni și îmi pare
Că pe semne a fost vis.
Mă întorc apoi în casă
Mic-dejunul să-l mănânc
Și n-apuc să iau o gură,
Ciocănitul îl aud.
Iute fug la ușa care
Mă așteaptă s-o deschid,
Trag de clanță și...mirare,
Nu e nimeni, e un vid.
Ce să fie, cine oare
Face glume matinal?
Și mă pun să stau la pândă
Să îl prind pe-acel golan.
Stau și-astept și-n gând anume
Îmi fac planul ce să-i zic,
Câte vorbe am a-i spune
Chiar așa, de bun venit.
Și-o să simtă amărâtul
Ce fierbinte-i gluma lui,
De-am să-l prind de o ureche
Și-am să-l zvârl lângă gutui.
Stau la pândă ca o vulpe
Și de-odată...ciocănit,
Se aude lângă mine
Chiar la ușă, lângă zid.
Pregătită cum vezi bine
Că am spus anterior,
Sar afară dintr-o dată
Să îl prind pe infractor.
Iar mirare, iar uimire
Când pe nimeni nu zăresc,
Mă gândesc că nu mi-e bine,
Că-s bolnavă, e firesc.
Să auzi ceea ce nu e,
Să nu vezi ce clar auzi,
Nu e semn de bucurie,
Trebuie să te tratezi.
Și aproape-ngrijorată,
Gânditoare chiar acum,
Mă întorc să întru-n casă
Încercând să mă adun.
Când de-odată...ciocănitul.
Clar, s-aude lângă geam,
Nu-s bolnavă, n-am cuvinte,
Sar în sus ca pe maidan.
Și grăbindu-mă anume
Să văd sursa mea de griji,
Văd pe-o ramură bătrână
Doctorașul la omizi.
Și la cari și la insecte,
Bate lemnul ne-ncetat,
Ciocănind ca obsedatul
Tot copacu-ngenunchiat.
Tu erai, ciocănitoare,
Cu cap roșu și cioc cui!
Tu erai de dimineață
La serviciu, nu hai-hui!
Tot zburând cu stetoscopul
Pitulat între urechi,
Ascultând la scoarța neagră
La ce-i nou și la ce-i vechi.
Intru-n casă, liniștită,
Mic dejunul să-l mănânc.
Ciocănitul se aude
Și eu stau, nu mă mai duc.
C-așa mare păcăleală
Niciodată n-am trăit,
Stau la masă liniștită
Nedorind să mă ridic.
Și tot bate, bate-ntruna,
Bate tare ca năuc,
Așa da ciocănitoare,
Așa doctor...ce să zic.
"Hei, trezește-te odată,
Bat la ușă de un ceas!"
Se aude-o voce spartă,
Este mama, chiar m-am ars.
Fug lovindu-mă de colțuri
Iute ușa să deschid.
" Sărut mâna, ce faci mamă?
Întreb eu, asa, livid.
Ce să-i spun ca să mă ierte?
Cum să-i zic de ciocănit?
Ea tăcută mă privește
Uit să-i spun: "Bine-ai venit!"
"Ști..." încep cu glas cuminte,
"Am crezut că nu ești om.
Ciocănitul mai devreme
S-auzea aprins din pom!"
Mama stă, m-analizează:
"Puiul meu, tu ești bolnav!"
"Nu sunt mamă, sunt chiar trează,
Păcălită, fără haz."
Autor Andreea Cristea, 01.09.2021
*
1790 vizite