Să nu mă cerți
Tot vreau să-mi cer iertare dar nu știu cum să-ncep,
Să nu-ți vorbesc cu anii, îmi pare cam nedrept,
M-am tot grăbit să cresc și-n urmă te-am lăsat,
Când construiam castele din timp nemăsurat.
Am pus un zid de piatră la margini de povești,
Pierdută-n grija lumii, uitând cine mai ești,
M-am îmbrăcat în reguli, în pânză de regret,
Iar glasul tău cel sincer a amuțit, încet.
Am dat magia toată pe lucruri de nimic,
Lăsând să moară în mine, visarea câte-un pic.
M-am învelit în scut, uitând să mai tresar,
Schimbând imensitatea pe-un mărginit hotar.
Azi lacrima e-ascunsă și zâmbetul e stins,
Prin labirintul minții, simt frica cum a-nvins.
Nu mai dansez în ploaie, nu mai alerg prin flori,
Și nu mai caut soare pe cerul plin de nori.
Ți-aș da o lume-ntreagă, copilule hoinar,
De-am scoate inocența din vechiul ei sertar.
Te tot caut prin mine, sperând ca să mă ierți,
Și pentru tot exilul te rog să nu mă cerți...
Diana Elena Muja
https://www.facebook.com/share/p/1B8FBdKJsp/
*
8578 vizite