Copilăria

Să nu mă cerți

Posted by EvaFirst on 2026-06-01 Poezie

Să nu mă cerți

Tot vreau să-mi cer iertare dar nu știu cum să-ncep,
Să nu-ți vorbesc cu anii, îmi pare cam nedrept,
M-am tot grăbit să cresc și-n urmă te-am lăsat,
Când construiam castele din timp nemăsurat.

Am pus un zid de piatră la margini de povești,
Pierdută-n grija lumii, uitând cine mai ești,
M-am îmbrăcat în reguli, în pânză de regret,
Iar glasul tău cel sincer a amuțit, încet.

Am dat magia toată pe lucruri de nimic,
Lăsând să moară în mine, visarea câte-un pic.
M-am învelit în scut, uitând să mai tresar,
Schimbând imensitatea pe-un mărginit hotar.

Azi lacrima e-ascunsă și zâmbetul e stins,
Prin labirintul minții, simt frica cum a-nvins.
Nu mai dansez în ploaie, nu mai alerg prin flori,
Și nu mai caut soare pe cerul plin de nori.

Ți-aș da o lume-ntreagă, copilule hoinar,
De-am scoate inocența din vechiul ei sertar.
Te tot caut prin mine, sperând ca să mă ierți,
Și pentru tot exilul te rog să nu mă cerți...


Diana Elena Muja

https://www.facebook.com/share/p/1B8FBdKJsp/



*

8430 vizite

Comenteaza




Citeste si

Trăiește

Nu iei nimic


Citeste si

Amintiri

Amintiri


Citeste si

În orașul cu iubire

Oamenii nu-mbătrânesc


Citeste si

Limba română

Doamna frumoasă


Citeste si

Gânduri

Sătui de judecată


Citeste si

Alegeri 2024

5 ani către niciun viitor?


Citeste si

Avem timp

De învățat


Citeste si

Orhideea de vanilie

Edmond Albius