De două ori puteam chiuli de la școală fără să primim absență, în sâmbăta Bâlciului de la Gura Ploștii și în apropiere de Ignat.
- Popescu Ion! striga profesorul catalogul, uitându-se la clasă pe sub ochelari.
- Taie porcul! se auzea un glas firav din clasă, ascuns după spinarea celui din banca din față, dar care-i promisese micului gospodar că-l va învoi chiar și la matematică sau la istorie.
- Păi ce, mă, el îl taie? mustăcea cel de la catedră, răsfoind catalogul ce-ncepea să contureze cu roșu mediile primului trimestru.
La noi, porcul îl tăia moșul Sandu care venea dis de dimineață. Aproape din toate curțile se auzea guițat de porci. Noi, copiii, eram încă în pat și ne trăgeam plapuma peste cap, să nu auzim vaietul porcului pe care toată vara îl hrănisem cu iarbă și apă. Mi-aș fi dorit să fie purcelușul din povestea celor trei și să-și construiască o casă trainică din cărămidă în care să nu-l găsească nimeni. Dar știam că asta nu se poate, mai ales că-n seara dinainte, soarta îi era pecetluită și musai trebuia să știe că va fi tăiat. In noaptea asta va visa cuțitul! zicea mamaie în timp ce spăla postava mare pentru carne.
Când înceta guițatul porcului, ne îmbrăcam repede și ieșeam afară. Aerul geruit ne lipea nările pentru o clipă, două. Zăpada tare scârțâia sub ghete. În mijlocul curții, strânși roată lângă porcul înjunghiat, stăteau cei mari ai casei, bând țuică fiartă cu piper.
- Spălați-vă și treceți la masă! ne ruga mama. Hai că mai e mult până e gata șoriciul! Stia mama ce așteptam noi.
Un șomoiag de paie aprins de moșu Sandu la focul ce încălzea un cazan mare de apă, aprindea paiele din care porcului nici coada nu i se mai vedea.
- Are o sută douazăci de kile, zicea moșul în timp ce cu o furcă așeza paie noi pe porc, cu grijă să nu plesnească șoriciul.
- Fugi de aici, că are mai mult! Păi tu știi cât a mâncat ăsta, mai ales după ce l-a scopit frate-tu? Aoleooo, a golit pătulul! răspundea mamaie cu superioritate, cu gândul la câte drugi îi trecuseră prin mâna pe care purtase curătorea de porumb, înecându-se cu aburii țuicii pe care încerca să o bea din ceșcuța de lut maro cu dungi negre. Mai bagă niște lemne sub ceaunul ăla, să fie apa caldă, că ne trebuie să spălăm mațele! Și vezi să nu care cumva să fugi și tu la joacă după ce mănânci șorici, să stai aici, să-mi torni apă, să spălăm mațele! zicea mamaie uitându-se la mine. Eram cea mai mică și altceva nu prea eram în stare, doar să bag lemne sub ceaun și să torn apă la spălatul mațelor. Uram acest ultim lucru, dar copiii pe vremea mea nu prea ziceau nu vreau.
Zăpada albă ce acoperise curtea cu o zi înainte, începea să se murdărească. Pete negre și roșii prindeau contur ca pe o față de masă după un ospăț. În jurul fântânii, gerul nopții transformase țurțurii mici de apă într-o dantelărie delicată.
- Doamne, ia-mă, alunecai, îmi spărgeam capul de cheile fântânii! Dă, mă, omule cu niște sare, că tot ai strachina aia în mână! Ete, dă colo, în jurul fântânii că e numai gheață, își sparge vreunul capul!
Tataie, căci el era omul cu sarea, aruncă un pumn, doi de sare pe lângă fântână. Tot un pumn mare de sare punea in crucea făcută cu cuțitul în spinarea porcului cu șoriciul ca o coală de hârtie.
- Să-l mâncați sănătoși! ne ura moșul Sandu în timp ce rupea șoricul fraged și ni-l îndesa în mâinile mici și lacome.
Liliana Buruntia
21.12.2022
https://www.facebook.com/groups/740526862768545/permalink/2323989881088894/
*
808 vizite