În seara aceea de Luni, mă întorceam de la job, după ce fusesem plecat tot weekendul la Cluj, la o prietena. Îi promisesem că o voi vizita !...
Am găsit-o pe mama plângând în hol. Nu înțelegeam de ce, pentru că vorbea înecată de plâns, și mi-au trebuit câteva minute ca să deslușesc povestea. Cezar încercase să se sinucidă chiar de față cu ea... A sunat la ambulanță și apoi Cezar a fost transportat la urgențe, la Spitalul Floreasca.
Încercase să treacă dincolo cu o supradoză de Rudotel, medicamente prescrise oficial de medic. Apoi a continuat cu un cuțit în încercarea de a-și tăia venele de la mâini, dar pentru că era înmuiat complet de Rudotel, nu a reușit decât să se zgârie. Apoi s-a prăbușit și așa la auzit și găsit mama...
Când am ajuns la spital, l-am găsit într-un salon la etajul 6, în stare profundă de somnolență și delir, tremurând violent pe un pat de fier, culcat direct pe platbanda metalică, fără saltea, fără cearșaf, fără pătură și fără pernă. Probabil veți crede că am scris greșit sau că exagerez. Nu, chiar așa s-a întâmplat, chiar așa l-am găsit. Deși fusese internat, nimeni nu îi dăduse nicio atenție. Medicul de gardă nici măcar nu era de găsit.
În acel moment mi-am dat seama că dacă nu voi interveni, dacă nu voi avea eu grijă de el, va putea muri acolo.
Am început să pun întrebări pe holuri la alți oameni, ca să aflu cu cine aș putea vorbi despre cei internați. Am oferit bani îngrijitoarelor pentru a fi dotat patul cu cele necesare și cu pătură. Am oferit bani asistentelor care erau de serviciu pentru a i se pune branula pentru hidratare și a i se aduce perfuzii. Într-o jumătate de oră pacientul Cezar era cu toate cele necesare luptei pentru supraviețuire și sub supravegherea mea.
A fost o noapte foarte lungă. Cu crize de delir, cu halucinații, țipete, vomă și urină. Niciun cadru medical nu a venit să îngrijească niciun pacient din acel salon, 4 la număr în acea noapte.
Spre dimineață am reușit și l-am dus pe Cezar la baie, cu succes... L-am ținut efectiv în brațe, ca pe un copil, ca să poată face toate cele. L-am șters...
La 6 dimineața însă am avut parte de o nouă surpriză proastă. Mi s-a făcut foame și am coborât la subsol unde era un bufet ca să îmi cumpăr un sandwich și o cafea. Când m-am întors sus la salon, îngrijitoarele îi luaseră toate efectele de pe pat. Expirase suma primită pentru acestea, iar Cezar stătea din nou direct pe suportul metalic al patului. Atunci am izbucnit în sudalme și înjurături la adresa tuturor responsabililor, făcând o gălăgie de nedescris.
- Câți bani mai trebuie să dau și cui anume pentru ca acest pacient să fie tratat cu respect ?
Îmi amintesc că mi-am scos geaca, am împăturit-o ca pe o pernă și i-am pus-o sub cap. Așa a mai stat încă o oră...
Apoi s-a intamplat, chiar la prima vedere...
Eram cu spatele la ușă. Mă străduiam să montez o doză nouă de glucoză când o voce caldă mi-a spus bună dimineața și m-a întrebat cu ce mă poate ajuta...
Sub stresul oboselii și al lucrurilor de neînțeles m-am întors cu o voce aspră și am repetat din nou:
- Câți bani mai trebuie să dau și cui anume pentru ca acest pacient să fie tratat cu respect ?
M-am trezit ochi în ochi cu o puștoaică de 20 de ani, o fată frumoasă și fină ca o zână.
- Niciun ban. Se va remedia imediat situația. Eu sunt nou venită la această secție, dar pe tura mea totul trebuie să fie conform protocoalelor.
Mi s-au înmuiat la propriu și genunchii și glasul. Nu mai știam ce să spun. Mă simțeam parcă vinovat și rușinat că am țipat la acel înger de femeie. Mi-am cerut scuze imediat pentru tonul ridicat și am fost foarte plăcut surprins să văd cum chiar se întâmplau lucrurile promise.
În următoarele minute patul a fost îmbrăcat curat, dozele de săruri au fost completate și am fost îndrumat către bufetul de la subsol pentru o cafea.
Inițial am refuzat recomandarea.
- Nu mai merg la bufet decât dacă mergeți cu mine. Data trecută cand am fost singur la bufet, am rămas fără efecte pe pat.
Mi-a zâmbit într-un fel nemaiîntâlnit. Probabil mă trădau ochii că mă lovise Cupidon cu capătul arcului său în cap... Mi-a acceptat invitația. Fiecare cuvânt pe care îl rostea era ceva magic. Acum cred că celălalt capăt de arc o lovise și pe ea. Am coborât la bufet unde am băut împreună cea mai plăcută cafea întâlnită vreodată.
Când ne-am întors în salon Cezar era mai bine, mai liniștit. În plus aveam promisiunea că va fi salvat.
Și a fost salvat. Iar îngerul acela salvează în fiecare zi alți și alții oameni, de peste 30 de ani...
Iar Cupidon...
*
2071 vizite