Când i-am auzit vocea prima dată, pe nevăzute, mi-a dat impresia de fată tânără, tunsă scurt și cu gropițe în obraji. Am vorbit mult și multe la telefon, până în ziua când ne-am văzut prima dată.
Nu, nu avea părul scurt și nici gropițe în obraji. Semăna mai degrabă cu Albă ca zăpada din povestea fraților Grimm, cu părul negru și lung și cu tenul alb. Avea ochii verzi și foarte curioși, chiar mai frumoși ca Alba...
Ne-am dat întâlnire într-o dimineață de Septembrie, cu miros de struguri copți, din podgoriile ce așteptau culesul. Am ales să mergem într-o plimbare la marginea orașului, pe malul râului. Știam noi un luminiș liniștit, cu iarbă verde și miros de frunza de salcie, ferit de ochii curioșilor.
Ne simțeam foarte apropiați, iar lucrurile pe care ni le-am tot povestit în timp, ne-au creat o sete trupească arzătoare, o dorință de... acum. Am rezistat îmbrățișărilor și sărutărilor, povestind tot felul de istorioare doar preț de vreo două ore. Cu ochii arzând de dorințe ne-am găsit liniștea în camera mea la hotel. Printre șuvițele de păr abanos i-am găsit și căpșunele buzelor, și mierea sânilor, și zăpada coapselor...
Timpurile nu au ținut cu noi. Ne-au despărțit după o vară, lăsându-ne doar amintirile acestea și multe întrebări de cum ar fi fost dacă...?
Ne-am mai văzut în fotografii... Ne-am mai scris mesaje... Uneori se mai întâmplă să ne vedem în vis...
Îmi amintesc că i-am spus odată că ...am un loc în inima mea unde te întâlnesc, te îmbrățișez și te sărut în fiecare zi.
*
3580 vizite